Motor

Motor în patru timpi

Motorul în patru timpi este un tip de motor cu ardere internă al cărui piston face 4 curse simple într-un ciclu motor. Pistonul se mișcă într-un cilindru închis la un capăt de chiulasă. Mișcarea pistonului este asigurată de un mecanism bielă-arbore cotit și are loc între două poziții extreme: punctul mort interior și punctul mort exterior.

În punctul mort interior PMI, pistonul este în interiorul cilindrului și volumul acestuia este minim.

La punctul mort exterior PME, pistonul se găsește la cealaltă extremitate în raport cu PMI și volumul acestuia este maxim.

Un ciclu motor are loc de-a lungul a două rotații ale arborelui cotit și cuprinde patru faze: admisia, compresia, arderea și destinderea și, în final, evacuarea.

https://dai.ly/x7xol7y

Principiul de funcționare

În momentul deplasării pistonului de la punctul mort interior la punctul mort exterior, supapa de admisie 6 (vezi imaginea din stânga) este deschisă și prin urmare în cilindru intră încărcătură proaspătă (din cauza depresiunii create de mișcarea pistonului). Așadar are loc admisia (curba g-a din diagramă). În continuare, prin deplasarea pistonului de la punctul mort exterior la punctul mort interior, are loc comprimarea încărcăturii, ambele supape (6 și 7) fiind închise. Până ca pistonul să ajungă la punctul mort interior, încărcătura este aprinsă și arde degajând căldură, ceea ce duce la mărirea presiunii în cilindru. Pistonul își continuă mișcarea și se apropie de punctul mort exterior dinspre punctul mort interior și se atinge presiunea maximă în punctul z datorită intrării în reacție a majorității combustibilului. După punctul z începe destinderea care are loc până la deschiderea supapei de evacuare 7 în punctul b (în apropiere de punctul mort exterior). Odată cu revenirea pistonului din punctul mort exterior în punctul mort interior, supapa 7 se deschide și are loc evacuarea gazelor din cilindru, iar succesiunea celor patru procese se repetă.


sursa Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *